“Time”, un nou track original semnat de Paul Damixie!

După succesul mondial înregistrat de remix-ul său la single-ul lui Adele – “Hello”, DJ-ul și producătorul român, Paul Damixie, lansează astăzi un nou track original – “Time”. Piesa este produsă în studiourile HaHaHa Production.

“Sunt foarte încântat de faptul că urmează să lansez această piesă, și, în special, pentru că am avut șansa să lucrez cu o voce extraordinară, foarte dragă mie, pe care vă las pe voi să o ghiciți. Sper că vă veți bucura de piesa aceasta la fel de mult ca și mine “, a spus DJ-ul român.

Paul Damixie este producător, remixer și DJ al proiectului Radio Killer, cu un feeling extraordinar pentru remix-uri. El a reușit să transforme hit-ul „Hello” într-un adevărat imn house, care a devenit cunoscut în întreaga lume. Remix-ul are aproape 1 milion de căutări pe Shazam și nenumărate vizualizări pe Soundcloud și YouTube. În 2015, a fost pe primul loc într-un top realizat deCapital Extra Radio din Marea Britanie, top care reunește unele dintre cele mai bune remix-uri ale anului.

Anul acesta, Paul Damixie a primit premiul pentru cel mai ascultat remix în 2015 în Statele Unite al Americii – iHeart Radio 2016 (Remix of the Year). Premiul i-a fost înmânat chiar de Steve Angello, fost membru Swedish House Mafia și unul dintre cei mai importanți DJ din lume, în Miami, în cadrul “2016 Remix Awards”.

You may also like